Dimineti reci de septembrie…Brrr.Este ora 6 si 30 de minute.Acum 7 ani la ora aceasta eram in emisie la radio.Tocmai se termina editia de dimineata BBC in limba romana.Eram la Suceava. Era bine.Mult mai bine decat acum.
Timpuri pe care le-as vrea oricand inapoi. Locul unde am tot ce imi asigura liniste: casa, oameni dragi langa mine.Oameni carora le spuneam buna dimineata cand ne beam cafeaua impreuna.
Sapte ani de atunci. Oamenii mei dragi…Ii vad tot mai rar.Ddistante care ne separa.Distante care ne tin departe. Pacat ca nu ii mai am aici langa mine.M-ar fi ajutat atat de mult.
Comparand imaginea lui George de acum sapte ani cu cea de acum . Nici nu as mai vrea sa fac o paralela. E rau. E mult mai rau starea mea din prezent. Departe de tot ce imi ofera siguranta, departe de dragostea neconditionata a celor dragi, departe de toata afectiunea lor, ma macin, pas cu pas, clipa de clipa.
Ganduri si sperante de mai bine. Care par a nu mai veni niciodata. Cineva mi-a zis: asa iti va fi mereu, pentru ca tu (adica eu) atragi toate pramatiile in viata ta. Nu stiu cum de reusesti, insa asta ti-e destinul. Cuvinte care imi rasuna mereu in minte, in fiecare dimineata cand ma trezesc, in fiecare seara cand adorm strangand , plangand, perna in brate.
Departe de tot ce am mai drag, eu raman sa ma macin incet, sa ma autodistrug, ingtrebandu-ma cand voi pune piciorul prag si voi lua decizia unui nou inceput. Care va fi oriunde in alta parte,in Suceava, Iasi, dar nu aici in Bucuresti.
Bucurestiul pentru mine a devenit ceva rece, insensibil la durerile si sperantele mele. IUbiri false, din interes.Cuvinte spuse din reflex, tradari neasteptate si un singur prieten de incredere. Si asta in 12 ani petrecuti in orasul de pe Dambovita.
Si stau in dimineata asta si ma intreb: pentru ce?Pentru ce sa mai stau aici?
Altcineva cerea un milion de motive pentru mentinerea unei linii in viata. Eu nu vreau decat un motiv serios pentru a ramane in Bucuresti.
Dar oare mi-l va da cineva pe cel deosebit de puternic, inainte de a fi prea tarziu pentru mine, pentru toata viata mea?
Din punct de vedere organizatoric, canalul Radio Romania Cultural, nu si-a constituit un minim grup de promovare a imaginii si sistemului relatiilor publice, care sa intretina o colaborare sustinuta cu serviciul omolog din Societatea Romana de Radiodifuziune, sau sa actioneze doar pe teren propriu, informind alte mijloace de comunicare in masa despre activitatea redactionala, despre proiecte si perspective. Desigur, un interes declarat pentru imbunatatirea calitativa a emisiunilor, pentru promoverea in rindul redactorilor a celor mai noi tehnici si forme pentru prezentarea informatiei culturale exista, iar unele rezultate obtinute sunt notabile. Acea autoritate, care sa faca „minuni” peste noapte, inlaturind nu doar emisiunile proaste, neinteresante, ci si cele anchilozate in rutina, lipseste. Ba, mai rau, inlaturarea gafelor de informatie, prin lipsa de scrupule si autocontrol a unor redactori care cred ca se poate face radiofonie in termenii amatorismului ieftin, sau diletantismului iresponsabil, mai face ravagii, redactorii si realizatorii riscand sa ramana mari voci pierdute in eter.”
Speram in acele momente ca in timp lucrurile se vor schimba, insa recitind acum, dupa aproape cinci ani de zile, acele randuri am constatat cu amaraciune cata dreptate avea Gabriel Liiceanu…
Zguduirile Doamnei Terra lumea in care traim putina miscare putina(con)stiinta ca sa stii cum te imbraci Curs valutar Horoscopul zilei Filme… …si filme
O alta Romanie Realitatea TV Muzici de pe la noi… …si de pe la ei
