FRF si RSR

Probabil ca daca ar fi avut fraiele puterii in mana, asemeni unui dictator, Mircea Sandu ar fi maturat strazile Timisoarei cu trupurile protestatarilor din Piata Operei. Circa 4000 de oamenii care i-au strigat si contestat functiile acumulate din 1990 incoace.
Daca stam si analizam mai bine, il putem numi pe Sandu, un mic Ceausescu.Nimic nu il deosebeste fata de marele carmaci: ii place sa conduca, sa fie atotputernic, se inconjoara de lingai si pupincuristi, dar mai presus de toate a creat la Federatia Romana de Fotbal, un mic stat in stat, guvernat de teroare, in care nimeni nu misca.
Dovada vie este Marian Iancu, ex( sau inca) patronul clubului sportiv F.C. Timisoara.Care , precum orbul ce anunta sfarsitul lumii, a anuntat ca renunta la functiile oficiale din club, pentru a se lupta cu mafiotii din federatie.
Care va fi deznodamantul vom vedea in urmatoarele zile, desi unele voci deja au prezis ca nimic nu se va schimba, dovedind inca o data ca FRF este urmasa RSR.

Orice poveste incepe…

…cu un suras in plina dimineata.Asemeni zambetului unei raze de Soare ce strapunge perdeaua ferestrei gandurilor din zori de zi.
Povesti de dragoste, povesti de iubire ce pornesc din necunoscut.Din orbul sufletelor ce tresalta voioase pline de speranta.
Si cand te gandesti ca nu stim nimic unul despre celalalt…
O replica pe care am reintalnit-o, am reascultat-o dupa ani de zile, timp in care ea a stat cuminte acolo pe o pelicula de film.
Declaratie de dragoste, un film in regia lui Nicolae Corjos, dupa un scenariu de George Sovu.
O pelicula ce scoate la iveala tot ce poate fi mai frumos in fiecare dintre noi. Cu zambetul pe buze, infrigurati de amintiri, ne strangem ghem in fotoliu si luam parte la aventura, calatorim alaturi de personajele epocii precum Isoscel, sau Socrate, printre ambitii parintesti, diferente de clasa sociala.Retraim la intensitate dulcele sentiment al primei iubiri.
Naturalete.Tinerete.Dragoste.
La limita dintre copilarie si adolescenta.
Declaratie de dragoste, un film cu parfum de amintiri…

Mass – media, sau cum e presa la romani – episodul 6

In ceea ce priveste stirile transmise prin canale audio-video sau tiparite, ele erau, asa cum am mentionat deja, relevante la nivel politic si ideologic. Acelorasi evenimente transmise de mass-media straine publicului din Romania li se acorda o atentie minora. Cu toate acestea, mass-media din Romania si-au pierdut cea mai mare parte din credibilitate.

Lipsindu-le mijloacele si libertatea de a se exprima, romanii au devenit cautatori de informatii.In cazul Romaniei, nevoia de informatie a fost fundamentala si mai complexa in orientare decat dorinta de a avea mijloace de comunicare care sa dea expresie ideilor si experientelor lor. Si acest fapt era, de asemenea, important.

Dar romanii atinsesera un punct, catre sfarsitul anilor 80,in care nevoia de orice fel de informatie, alta decat cea furnizatade mass-media controlate si care controlau Romania, a devenit importanta pentru supravietuirea lor psihologica si emotionala…

Stralucirea zambetului de la inceput…

Cand tot ce intalnesti in cale e doar dezamagire amestecata cu iluzii si vise spulberate, nimic din ceea ce te mai inconjoara nu iti mai ofera vreo satisfactie morala.

Privesti undeva in gol spre un punct nedefinit fizic, cautand asemeni stramosilor un punct de sprijin pentru a rasturna Universul.

Tristeti dezamagitoare si intrebari fara raspuns. Tristeti provinciale ale unui septembrie perpetuu.Septembrie …Hmmm…

Nu stiu de ce septembrie trebuie sa fie punctul inceputului unui nou drum.Calatorind spre Bucuresti gandurile mi s-au dus undeva in timp catre un alt septembrie si un alt septembrie si tot asa.

Nu incerc sa ascund ca poate am gresit si eu. Am daruit insa prin fiecare cuvant, gest, mangaiere tot ce am avut mai bun in viata mea, in sufletul meu, in inima mea atat de trista si incercata.

Speranta.Aceasta atat de frumoasa si plapanda in acelasi timp calitate a firii umane.Ce ne-am face noi, fara speranta?Am naviga aiurea, fara directie pe oceane.Ne-am ineca zilnic in amarul deziluziilor.Ne-am pierde definitiv in lumea inumanului.

Am uitat sa sper.Am uitat sa cred.A trebuit ca o mana de oameni sa distruga tot ce simteam mai frumos.A trebuit ca o fiinta careia ii daruisem un glob de cristal sa-l arunce in gol si sa il faca pulbere.Pentru ca s-a saturat.Sa spere intr-o poveste de iubire.Poate ca s-a plictisit.Poate ca a cautat siguranta iubirii intr-o poveste ramasa neterminata undeva in trecut.

Nimeni nu stie.

In orice caz au ramas in urma mii de cioburi imprastiate in spatiu.Cioburi pe care, plangand acum, incerc sa le adun.Nu stiu daca insa voi mai aavea curajul sa il mai daruiesc altei fiinte. E prea fragil.E prea sensibil la vibratiile neincrederii si al minciunii.Mai bine il asez intr-o vitrina si las ca praful amintirilor sa se aseze peste el.

Poate cineva peste ani ii va reda stralucirea, sau poate ca nu.

Cine o va face, o va face fara sa aiba insa certitudinea ca va mai avea stralucirea zambetului de la inceput…