Notre respect, Timisoara!

Timisoara reprezinta un fenomen intr-o tara macinata de ambitii prostesti si hotesti, intr-un sistem plin de elucubratii halucinante care l-ar face invidios pana si pe cel mai zapacit dintre naucii planetei.Un fenomen intr-o enclava a nesimtirii numita Romania.

La Timisoara s-a simtit acum 19 ani vantul libertatii.La Timisoara tinerii au indraznit sa se opuna un ui regim care deja atinsese culmile paranoicului. La Timisoara sentimentul de a fi roman il ai de cum intri in oras.

Timisoara inseamna gandire lipsita de prejudecati, inseamna privire spre viitor si nu in trecut, inseamna discrepanta fata de ce e in jur.E ca o oaza in desert.

Timisoara nu stie sa moara miseleste, nici nu vrea asta. Vrea dreptate, se zvarcoleste in praful si rasetele unor debili mintali, unor incompetenti aflati la putere, dar ea spera ca in cele din urma dreptatea va triumfa.

Timisoara nu uita.Timisoara poate sa ierte.Dar mereu isi va aduce aminte ca undeva cineva a ras de ea si i-a intors spatele.Isi va aduce mereu aminte de acel cineva care i-a furat intre timp simbolul luptei, seducand-o cu perfiditatea macabra a psihopatilor.

Timisoara va renaste si poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa invatam ceva din modul ei de supravieture.

Notre respect, Timisoara!

Marié Digby – Sunshine Sound of Color

Artistul zilei

http://avexnet.or.jp/marie/index.html

Trendy-flendy printre filme…

Cinematografia romaneasca pare a renaste din propria cenusa, incendiata tocmai de cei care acum incearca sa culeaga laudale si meritele unor visatori.
Reusite, mai mult, sau mai putin,  productiile romanesti difuzate in cinema-uri spun un singur lucru: se poate.
O capodopera: Restul e tacere, care vine sa confirme ascensiunea unui Nae Caranfil, ce a impresionat prin Filantropica in 2002.Un film despre cum se realizeaza un film.Si nu oricare ci primul film romanesc realizat vreodata.Personaje aproape ireale, ce coboara totusi printre spectatori manuite cu maiestrie de arta mainilor lui Caranfil.O dulce nebunie,un vis, din nou un filantrop la orizont, poate prea becalizat, o tanara aspiranta la titlul de actrita, titani ai teatrului romanesc si evident putina rivalitate, sau concurenta.Cam asa arata reteta prin care regizorul incearca sa duca mai departe drumul inceput de Mungiu acum un an.
Un acoperis deasupra capului a venit dupa Restul e tacere si proasta alegere facuta de echipa de promovare.Pentru ca dupa una calda, servim un dus rece insa de laudat intentia lui Popovici de a urmari viata unor tinere abia iesite de la recuperare unde ajunsesera in urma unor deceptii in dragoste.Filmat prost, poate cu un limbaj ce aminteste de Legaturi bolnavicioase al lui Tudor Giurgiu, filmul reuseste totusi sa aduca in prim-plan ideea de baza a scenariului: goana dupa bani cu orice pret.

Una calda, una rece si normal alta portie de film bun. De data aceasta purtand semnatura unui mare nume in cinematografia autohtona: Radu Gabrea. Regizor format de scoala romaneasca de film, obligat sa plece in exil , fortat de regimul Ceausescu, dupa un scandal generat de o alta pelicula. Era anul 1973 cand Radu Gabrea platea cu varf si indesat indrazneala de a infrunta regimul de la Bucuresti pentru o creatie a sa: Dincolo de nisipuri. Anii au trecut si reintalnim in 2008 un Gabrea neschimbat care prin la fel de fine si subtile elemente de compozitie artistica reuseste sa puna pe ganduri orice spectator. Fara o reteta speciala, mergand pe un fir epic logic, adoptand aceeasi modalitate regasita si in Atonement, sau Michael Clayton, daca e sa vorbim doar de pelicule nominalizate la Oscar. Un film simplu, o poveste la fel de simpla in constructia sa, insa , care odata patrunsa in adancul ei releva zeci de semnificatii. Cocosul decapitat al lui Radu Gabrea merita cu prisosinta a fi vizionat.

Mass – media, sau cum e presa la romani – episodul 5

Ceausescu a incercat prin toate mijloacele impiedicarea aparitiei presei clandestine, mergandu-se pana la cele mai meschine interdictii. De exemplu, din 1977 pana in decembrie 1989, a fost interzisa detinerea de catre cetateni a masinilor de scris, acest lucru fiind permis doar cu aprobarea scrisa a autoritatilor. Raspandirea noilor tehnologii care ofereau posibilitatea informarii clandestine a suferit acelasi tratament, insa in acest caz fara succes.

Desi a fost impiedicata aparitia unei prese alternative sau de opozitie care sa spuna adevarul, romanii s-au descurcat in a-si procura aparate care sa primeasca si sa distribuie semnale prin televiziunea prin satelit din vestul, estul si centrul Europei. Ca urmare, Romania detinea aproximativ 300-500 de antene parabolice,iar videocasetofoanele existente au facut posibila distribuirea programelor straine inregistrate pe casete.

Informatia transmisa de cele cateva posturi de radio si prin programele de televiziune si ziare era din ce in ce mai putina. Cand, in 1959, Televiziunea Romana a inaugurat Programul I, ea transmitea aproximativ 81 de ore pe saptamana. Spre sfarsitul anilor .80, a ajuns sa transmita in jur de 14-30 de ore saptamanal. Emisiunile erau dedicate aproape in exclusivitate mesajelor politice, stirilor despre familia Ceausescu si contineau foarte putin divertisment.

Nici situatia radioului nu era mai buna. In anul 1985, regimul cenzurii a decis incetarea emisiei a cinci din studiourile regionale detinute pe atunci de RadioTeleviziunea Romana.

Astfel romanului nu i-a ramas decat alternativa programelor radio emise de Vocea Americii si Europa Libera, jingle-ul celei din urma devenind un laitmotiv in ultimii ani ai regimului Ceausescu. Pentru necunoscatori, Europa Libera a preluat ca tema muzicala pentru acea emblema muzicala a postului, o bucata, sa o numim asa, din Rapsodiile lui George Enescu.

Mai era putin si vantul libertatii avea sa adie si dincoace de Cortina de Fier…