Estelle – Pretty Please

Artistul zilei

http://www.estellemusic.com/

more about “Estelle – Pretty Please“, posted with vodpod

Mass – media, sau cum e presa la romani – episodul 3

4.Romanul – portret psihologic

Preocupat de ce vor zice altii despre el, usurelnic cand e sa ia hotarari sub influenta multimii, religios si nationalist de ochii altora si in general totdeauna cu privirea atintita asupra celor din jur.Cam asa arata o schita-portret al individului roman.Romanul desi, pe de o parte incearca sa-si pastreze caracterul de individualitate, traieste intr-o constiinta comuna, de grup.Paradoxal, desi se vrea a fi stapan pe mosia lui, el nu o particularizeaza ci actioneaza in conformitate cu obiceiurile neamului.Orice roman isi face casa ;’ca lumea”, se imbraca „ca lumea” si se ingroapa „ca lumea”.Si toate acestea de teama, am spune noi.Sentimentul fricii, de a nu intra in „gura satului” este ceea ce il determina pe oman sa actioneze conform obiceiurilor.

Am pomenit de „gura satului” un element ce e mai pregnant aici in Romania decat in alta parte a lumii.Cele mai multe convingeri personale sunt intemeiate pe ceea ce „gura satului” difuzeaza.Remarci, pe marginea santului in fiecare de genul „ ai vazut-o draga pe aia?” intalnim la fiecare pas.

Despre pasiunea romanului si iata-ne cu un pas mai aproape de tema lucrarii, tot Radulescu-Motru spunea ca :” Sunt lucruri pe care romanul le incepe cu greu si le lasa usor, dar sunt lucruri pe care, daca incepe, nu le mai lasa niciodata”.Ce sa ntelegem asadar din toata aceasta poveste, comparand cele spuse de Radulescu-Motru cu situatia din teren, situatie de care ne izbim zi de zi, in orice loc? Altceva decat ceea ce am afirmat la inceputul acestei lucrari?Nu cred…

Un alt aspect legat de constiinta colectiva este cel religios.Romanul nu merge la biserica neaparat pentru a se ruga, asa cum se intampla in Occident.Biserica a fost pentru roman un loc de barfa, de promenada.Insa nu are sens sa ne lungim prea mult .Pentru ca nu acesta este scopul serialului de fata…

A risca, sau a nu risca.Aceasta e intrebarea…

Suntem supusi zilnic unui iures, unui dute-vino infernal in care orice secunda este importanta, in care trebuie sa luam decizii contra-cronometru fara sa ne dam seama pe moment de corectitudinea lor. Riscam viata noastra, a celui de langa noi, distrugem destine, pasiuni, vise.Incostient sau sub presiunea momentului. Luam adeseori hotarari pe care mai tarziu le regretam si incercam sa reparam intr-un fel momentul de ratacire in care ne-am aflat in clipa de rascruce. Iertarea celui ranit, al destinului, viitorului distrus poate veni ca un fel de resemnare. Ramane insa durerea, rana din suflet ca o mare pata neagra pe care nimeni nu o poate sterge. Mai grav e atunci cand din cauza unei nesabuite decizii pierdem fizic persoana respectiva pe care am ranit-o. Atunci cand acea fiinta cedeaza psihic, nu suporta pierderea, sub orice forma ar veni ea si isi pune capat zilelor. In aceasta situatie nimeni nu mai poate face nimic si iertarea pica prost. Mai prost ca niciodata.

Riscam zilnic destine, vise de dragul de a experimenta senzatii noi. Iubim la limita, inselam partenerul, de dragul aventurii. Ne indragostim de cine nu trebuie. Suferim si nu intelegem de ce.De ce destinul e atat de crud etc. Cautam raspunsuri acolo unde nu sunt de fapt. Cautam raspunsuri acolo unde nu sunt.Si unde nu le vom gasi niciodata.

Si nu ne ramane decat sa ramanem cu iubirea in brate, plangand si suferind la infinit. Asemeni lui Sisif…